Sunt zile în care oglinda în care te priveşti e mai clară ca în oricare zi… Îţi vezi clar şi simplu nu numai cicatricile, nu doar durerile, viciile şi defectele. Sunt zile în care te uiţi la tine cu alţi ochi, aşa cum ai privi un străin pe stradă, cu admiraţie. Am avut una dintre acele zile. Cu oameni potriviți.
Am întâlnit un om care mi-a redat acea poftă de căutare, de descoperire de sine, de privit în oglindă până înţeleg cât de mult mi-a luat să ajung unde sunt, eu cu mine, dar şi cât de bine am ajuns să mă cunosc, să mă descopăr. De ceva vreme devenisem destul de sceptică în ceea ce priveşte domeniul trainingurilor, mai ales cele pe comunicare şi tot ce ţine de mecanismul unui trainer. Am participat la suficient de multe încât să ştiu care sunt tehnicile unui trainer de a atrage atenţia, încercările sale de a glumi, de a se face plăcut de grup, metodele de a te face să te deschizi, cuvintele cheie folosite. Poate nici nu am întâlnit cei mai talentaţi traineri, cu una sau două excepţii. De asta, ieri am venit foarte sceptică la trainingul de la job. Mă aşteptam la ceva plictisitor şi mă gândeam deja la o tehnică de a mă ascunde într-un colţ sau mai bine, de a pleca mai devreme.
M-am distrat atât de tare şi am învăţat atât de multe ieri încât chiar m-am felicitat că am ales să vin. Şi chiar dacă am avut o după-amiază foarte tristă (ieri ar fi fost ziua fratelui meu…) şi o noapte extrem de agitată, chiar dacă m-am trezit cu o durere de cap şi cu un chef nemaipomenit, am ştiut că starea asta trebuie să se schimbe la partea a doua a trainingului, astăzi. Şi aşa a fost.
Bogdan Grosu de la TMI este unul dintre puţinii oameni pe care i-am cunoscut în ultima vreme care sunt talentaţi în ceea ce fac, oamenii aceia care îţi transmit senzaţia aceea că lucrurile pot fi făcute foarte bine atunci când ai har pentru meseria pe care ai ales-o, sau care te-a ales. M-a făcut să râd, m-a întristat cu imagini de care fiecare om fuge (teamă, dezamăgire, deznădejde, sentimentele pe care toţi le-am încercat la un moment dat). Mi-a reamintit că, oricât de egoist ar suna, eu sunt cel mai important om din viaţa mea, că noi suntem cei care ne facem lumea frumoasă prin atitudinea noastră faţă de viaţă. Lucruri pe care le ştiam… atitidine pozitivă, legea atracţiei, toate nimicurile din cărţile de dezvoltare personală, dar lucruri pe care uităm de multe ori să le punem în practică.
Astăzi, la sfârşitul cursului, am simţit că pentru câteva secunde a vorbit doar cu mine, deşi poate nu era decât impresia pe care o putea lăsa atunci când privea spre noi toţi. Dar mi-am dorit să simt că vorbeşte cu mine pentru că îmi spunea lucrurile de care aveam nevoie… că nimic din toată lupta pe care am avut-o cu mine nu a fost în zadar, că dacă astăzi sunt un om fericit sunt pentru că am înţeles că trebuie să lupt pentru fericirea mea, că dacă am mers la o mie cinci sute de interviuri în care nu am fost apreciată, sau dacă am vândut haine în mall, toate acestea nu au fost în zadar dacă astăzi fac ceea ce mi-am dorit – scris despre ong şi cultură şi sunt o mică parte dintr-un mare festival.
E felul meu de a spune mulţumesc unui om de care aveam mare nevoie în zilele astea. Pentru că viaţă înseamnă şi să cunoşti oamenii potriviţi în momentele potrivite.
Mulţumesc, Bogdan. 
poza de aici.
The post Oameni potriviţi în momente potrivite appeared first on Anotimpuri și alte iubiri din București.
